Cincinat versus Nigrim - duelul epigramatic
În luna noiembrie 2010 comemoram împlinirea - la data de 30 - a 76 de ierni de la plecarea spre Olimpul scriitorilor români a lui Cincinat Pavelescu şi la data de 11 a 59 de veri din clipa plecării tot într-acolo a lui N. Mihăescu – Nigrim.
Primul era născut la 20 octombrie 1872, scriu unii în comuna Milcov din fostul judeţ Râmnicu Sărat, alţii că la Bucureşti, iar cel din urmă la 19 martie 1871 în Gura Sărăţii judeţul Buzău.
Epigramistul râmnicean Octavian Moşescu a realizat, în anul 1977, placheta „Epigramişti râmniceni” în care sunt publicate epigrame scrise de sau privind pe epigramişti născuţi în Râmnicu Sărat sau prin apropiere, printre care Cincinat Pavelescu, Ion Pavelescu, Nicolae Gr. Mihăiescu – Nigrim şi Camil Petrescu.
Redăm, în cele ce urmează, epigramele publicate chiar pe primele file ale plachetei şi aflăm – credem noi – cum s-a ajuns ca, de la un început de duel epigramatic, Cincinat să dedice circa 20 de epigrame lui Nigrim, cel ce i-a făcut propunerea.
Se aflau, se confirmă mai jos, la o agapă la care, desigur, Cincinat era gazdă dar şi vioara-ntâia încât acţionează citind un catren privind pe Nigrim, locatar al judeţului învecinat Buzău
Oraşului Buzău
O fabuloasă-ascensiune
Îţi e destinul – toţi o ştim –
Dar îţi păstrăm compasiune
Că-ntre poeţi ai pe Nigrim.
Cincinat
Probabil că Nigrim a ripostat lansând invitaţie la un duel epigramatic, primind însă un refuz prin catrenul:
Invitat la un duel cu Nigrim
Cu un Nigrim, într-un duel,
E neloial să lupt cândva,
Floreta mea e de oţel,
Pe când a lui… de mucava.
Cincinat
Imprudent, probabil, Nigrim contraatacă scriind:
Lui Cincinat (În Râmnic este lipsă de apă)
Lipsa de apă e o dramă…
Dar nu-nţeleg în epigramă
De unde, dragă Cincinat,
Mereu ai spirit… diluat!
Nigrim
Urmează riposta ameninţătoare a preopinentului:
Lui Nigrim
De apă-oraşul duce lipsă,
Aici e-o vreme-apocalipsă,
De-aceea fii prudent, băiete,
Când eu lovesc… lovesc cu sete!
Cincinat
Şi, ca să curgă mai departe duelul, pune paie pe foc şi un mare şi celebru scriitor:
Lui Cincinat la o agapă în Râmnicu-Sărat
Să nu te superi Cincinat
Că un Nigrim te-a atacat,
El nu-ţi clinteşte, orice-ar scrie,
Un fir de păr… de pe chelie!
Camil Petrescu
Răspuns
Camile, -al tău catren
A dat agapei mult antren,
Încât mă bucur-o chelie
C-aduce-atâta veselie.
Cincinat
Urmează încă un catren şi, după aceea, destul de multe altele încât Nigrim devine ţinta atacurilor pline de patimă şi uneori lipsite de fair-play ale celui ce-a fost şi încă va mai fi mult timp socotit cel mai mare epigramist român:
Lui Nigrim.( Nigrim a invitat pe poetul Oreste la crama sa din judeţul Buzău să scrie împreună o dramă)
L-ai invitat ca împreună
Să scriţi o piesă rea sau bună;
Dar nu-i atâta vin în cramă
Ca voi să terminaţi o dramă !
Cincinat
Epigrama aceasta a avut drept punct de pornire un fapt real, care era cât pe ce să poată avea consecinţe grave precum Curtea marţială şi o eventuală condamnare penală, după cum relatează G. Călinescu: „În 1916, Oreste şi N. Mihăiescu – Nigrim, întorcându-se de la via celui din urmă, surprinşi cu farurile aprinse, sunt luaţi drept spioni şi arestaţi ! Scapă întrucât poetul avea, din întâmplare, o scrisoare de la Pia Brătianu şi era cunoscut colaborator la Viitorul.” (Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediţia 2-a, Ed. Minerva – 1985, pagina 653.)
După cum aflăm din nota de la pagina 447 a volumului «Cincinat Pavelescu, Versuri* epigrame* amintiri* corespondenţă» publicat de George Zarafu şi Victor Crăciun în Colecţia « Restitutio » a Editurii Minerva, în anul 1972, Cincinat a avut cu N. Mihăescu-Nigrim cel mai întins duel, totalizând peste 20 de epigrame, unele publicate în volum iar altele rămase numai în periodice, îndeosebi în Flacăra din 1912, încât le-am putut aproape toate găsi şi reproduce aici spre deosebire de cele probabil scrise de Nigrim care putem doar spera ca timpul şi cei aflaţi în posesia lor să le comunice. Ne vom strădui însă să aducem alte argumente în combaterea celor care – pe nedrept – au fost afirmate de Cincinat în epigramele sale.
Iată un grupaj de epigrame scrise pentru N. Mihăescu-Nigrim în care se aminteşte numele poetului Ovidiu şi statuia sa de la Constanţa cât şi de opera sa literară cunoscută sub numele de Tristia:
Lui N. Mihăescu-Nigrim
[1]
Cu epigramele-ţi naive
Din nou în gheara mea încapi :
Ovidiu a scăpat de mine,
Tu de prostie n-o să scapi.
[2]
A-nceput să spuie
Într-o zi Ovid:
- Nigrim dacă vine
În oraş la mine,
Deşi sunt statuie,
Eu mă sinucid.
[3]
- Crede-mă, Nigrime,
Lasă-te de rime!
Un ecou răsună,
Noaptea, când e lună:
…E Ovid ce-şi scrie
Tristia târzie!
[4]
Operei lui Nigrim
E crud să-ţi fac un epitaf,
Prea ţi-a fost viaţa scurtă ţie,
Căci te-ai născut la tipograf
Şi-ai răposat la librărie!
Ultima dintre aceste epigrame fusese publicată sub forma următoare:
Operei nevândute a unui rival obscur (Numită iniţial «Lui Nigrim C.P.»)
Un epitaf e în zadar
Şi o cruzime să-ţi fac ţie;
Căci viaţa ta e-o vijelie,
Care te-a smuls de la tipar
Ca să te-ngroape-n librărie!
Din ambele variante ale epigramei reţinem – ca şi din alta ce va urma – că Nigrim a publicat cel puţin un volum de epigrame care – dacă va fi găsit – va putea permite o concluzie favorabilă acestuia. Sperăm într-o asemenea eventualitate având în vedere următoarele:
Nigrim a provocat cele mai sus adresate lui de Cincinat scriind epigrama:
Magistratul Cincinat Pavelescu a fost permutat de la Constanţa
Trist Ovidiu, ce-i cu tine?
Tu la chip înseninat?
Ce arăţi atât de bine?!
- Am scăpat de Cincinat!
În raport de conţinut şi de titlul iniţial au fost scrise de Cincinat şi următoarele epigrame:
Unui confrate puţin inspirat (Numită iniţial «Nigrime, fără ironie »)
Mă jur – şi fără ironie –
Că eu mă prind să scriu o dramă
În timpul care-ţi trebui ţie
Să-mi faci o biată epigramă.
Textul exprimă desigur uşurinţa cu care Cincinat scria epigrame încât, neavând posibilitatea a afla viteza de creaţie a opinentului lui, trebuie să admitem că avantajul era de partea maestrului chiar dacă acesta n-ar fi putut scrie ci doar face o dramă într-un atât de scurt timp. Exagerarea este însă admisibilă în construirea unei epigrame şi deci trebuie să admitem că maestrul a punctat bine de această dată.
Unui confrate. (Numită iniţial «Lui Nigrim»)
Bazil a scris o carte de orice duh lipsită,
Şi eu am cumpărat-o, deşi ştiam că-i rea.
Bazil cu modul ăsta de două ori profită:
Intâi de-a lui candoare, al doilea de a mea!
Epigrama a fost iniţial numită «Lui Nigrim», deşi adresantul din textul ei fusese indicat a fi Bazil. Dându-şi seama de această nepotrivire, Cincinat a refăcut titlul renunţând a-l mai implica pe Nigrim şi lărgind aria celor posibil vizaţi la toţi cei aflaţi în situaţia de a-i fi confraţi.
Traduttore-traditore (A avut şi adaosul «Lui Nigrim, bun traducător şi rău scriitor»)
De morţi se spune numai bine.
Eu de Nigrim atâta spui:
C-a fost maestru-n limba lui,
Şi ageamiu în limbi străine.
Şi aici se constată că vechiul titlu nu corespundea cu postura de bun traducător şi categorisirea ca
« ageamiu în limbi străine » în cel din urmă vers. Nici actualul titlu nu este corespunzător situaţiei lui Nigrim care – fiind diplomat în ştiinţe sociale şi politice la Paris, doctor în filozofie şi litere la Bruxelles, membru al mai multor societăţi cultural-ştiinţifice din străinătate precum Societatea de sociologie din Paris, Societatea oamenilor de litere din Londra, Societatea anglo-română, Traducător din Engleză – nu putea fi caraterizat ca-n titlu şi ultimul vers.
Cele două epigrame ce urmează sunt îndreptăţite întrucât cu toate multele lui merite Nigrim n-ar fi rămas în memoria colectivă dacă n-ar fi fost « încondeiat » de către Cincinat. Cu atât mai mult renumele lui va spori după încercarea noastră de a face această pledoarie în folosul adevărului dar şi al «victimei».
Regretatului poet Oreste pentru laudele exagerate aduse lui Nigrim, din recunoştinţă că-l invitase la via sa de la Buzău
Tu de Nigrim să nu te-atingi, Oreste!
E scris în cer destinul fiecărui.
Eu atacându-l, l-am creat ce este;
Cu lauda-ţi anemică, tu-l nărui!
Răspuns unui amic care mă certa că fac atâtea epigrame lui Nigrim pe care l-am ucis cu cea dintâi
Ai fost nedrept, amice, când ai spus
Că pe Nigrim c-un vers l-aş fi distrus.
Un rol contrar în viaţă i-am jucat:
Nigrim era nimic, şi l-am creat!
Şi de această dată Cincinat are drept poantă faptul că operele lui Nigrim nu erau vandabile încât el ar trebui să suporte costul menţinerii lor pe rafturi. Este, din nou, o exagerare epigramatică ce ne aduce aminte de cazul lui Păstorel care a umplut vitrina unei librării cu cartea sa „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai” taman în ziua vizitei Primului ministru Nicolae Iorga în „Dulce târgul Ieşilor” şi când n-a fost solicitată de librar o chirie.
Unui mare proprietar, dar mic poet
Când trece meşterul Nigrim
În propria-i trăsură,
E foarte greu să nimerim
Pe melancolica-i figură
De merge la vr’un ţintirim,
Sau să-şi depue vreo chirie
Pentr-un volum la librărie?
Epigrama ce urmează atribue simplei prezenţe a lui Nigrim efectele unui somnifer chit că aptitudini de acest fel se constată de obicei în cazul unora care iau cuvântul. Mai curând, credem noi, somnolenţa se datora organizatorilor şezătorii care, prin definiţie, au creat celor prezenţi condiţii din cele mai optime sederii în şezut.
Unui scriitor popular
Eu nu ştiu azi, la şezătoare
Ce ne sileşte să dormim;
Nu e târziu şi e răcoare!
(Un glas) : -În sală e Nigrim!
Epigrama ce urmează se datora desigur neştiinţei lui Cincinat privind faptul că Nicolae Grigore Mihăescu – Nigrim era încadrat în muncă.
Unui om fără meserie
Susţii mereu că Cincinat
Nu e poet, ci magistrat.
Dar bine-ar fi să lămureşti,
Nigrime, tu ce naiba eşti?!
Probabil că, la prima lor următoare convorbire se va fi informat că prietenul său epigramist Nigrim avea destule rosturi ca profesor la Ploieşti şi Râmnicu – Sărat, editor al revistelor «Intim», «Viaţa Nouă», «Carmen Sylva», compozitor şi cronicar muzical la «Îndreptarea» şi «Aurora», traducător din engleză, sociolog, poet, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg şi chiar epigeramist care a scris şi epigrame precum cele ce au apărut în ultima antologie a epigramei româneşti:
Aici zace Ionel,
Frate bun cu Cincinat
A murit nemângâiat…
Că n-a fost poet şi el!
Pe mormântul unui magistrat
Aici zace Judicescu,
Fie-i ţărna mult uşoară!
Dete-o bună hotărâre
Când se hotărâ să moară.
Epitaf. Pe mormântul unui oculist
Aici zace doctor Ygrec,
Dumnezeu să-l înţeleagă!
El cu faima-i oculistă
A orbit o lume-ntreagă!
Unui adversar în epigramă
Cincinattus din vechime
Mâna boii dragi la plug,
Cei de astăzi, din păcate,
Mână rimele la jug!
Lunii
Roşie de iese luna
Când din somnul ei se scoală,
E că-n lume-i e ruşine
Să se-arate toată goală!
În fine, ar mai afla despre un epitaf – reprodus într-o antologie din anul 2004 – în care Nigrim analiza propria-i situaţie:
Pe mormântul meu
Aici zace Mihăescu !
L-a pus naiba şi-a mâncat
Pe poetul Pavelescu…
Şi-a murit intoxicat.
Constantin Tănase - de actualitae
Constantin Tănase - de actualitae
„Pleac-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii!”
Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Şi cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare,
Şi cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie,
Şi cu asta ce-am făcut?
Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Şi cu asta ce-am făcut?
Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine,
Şi cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Şi cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?
“Nimic nou sub soare ”
Nimic nu-i intâmplător în lume ,
Orice asemănare între cele de mai sus, scrise de regretatul artist român, în urmă cu 65 de ani, si zilele pe care le trăim azi, noi românii, nu-i deloc întâmplătoare.
Asta-i soarta noastră, fraţi români!
Constantin Tănase, un talentat artist roman, s-a născut la 5 iulie 1880 şi a murit la Bucuresti, în anul1945. Moartea i s-a tras din încăpăţânarea de a spune lucrurilor pe nume. Constantin Tănase încă mai juca în Bucuresti, la un an de la invazia sovietică. Într-unul din spectacolele sale, satirizând fărădelegile hoardelor bolşevice, între care obsesia invadatorilor pentru ceasuri de orice fel, pentru care jefuiau oamenii în plină stradă, ziua în amiaza mare, somând victimele: „Davai Ceas!” (dă-mi ceasul), artistul: a introdus următorul monolog.
Rău era cu “der, die, das”
Da-i mai rău cu “davai ceas”
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moşie
Haraşo tovărăşie!
După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa. În următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mânecile pardesiului căptuşite de sus până jos cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi actorul nu a scos niciun cuvânt. Apoi şi-a descheiat pardesiul, scoţând la iveală un ceas cu pendulă! A spus doar atât: “El tic, eu tac, el tic, eu tac”.
Două zile mai târziu, marele actor era mort.
BALADA ŞUGUBEAŢĂ A CRÂŞMARILOR
De François
Villon
De junghi să aivă parte şi de lance. De bîtă noduroasă şi de spată°,
De paloş zdravăn, de cîrlig de cange,
De ghiont cu ghioagă-n ghinturi fericată,
De suliţă călită, de săgeată,
De furcă, de ţapină, de baltag,
De furi pîndind la coturi de drumeag
Să-i hăcuie, să-i jefuie de pungă,
Să-i spintece, în inimi să-i împungă.
La beregăţi să-i sîngere puţin;
În beciuri de Ghehenă° să ajungă,
Crîşmarii care toarnă apă-n vin !
De arc păgîn, de iatagan, de prăştii,
Să aivă lotrii° parte, şi de bardă ;
Tu, creierii lor, trăsnet, să-i împrăştii!...
Iar părul, elinescul foc li-l ardă;
În ştreang le-atîrne hoitul, rug să-i piardă :
Mă rog la cer să piară de podagră,
Ori şi mai bine, bată-i buba neagră ;
Scurma-i-ar ţepi încinse-n măruntaie,
Şi zece gîzi, de vii să mi-i jupoaie,
Să-i fiarbă în oloi la focul lin,
Sirepi° să-i rupă, face-s-ar gunoaie,
Crîşmarii care toarnă apă-n vin !
Să-i prinză vijeliile pe uliţi;
Le farme, balimezul°, căpăţîna ;
Orbească-i ale fulgerelor suliţi:
Zăvozii° facă-i una, cu ţărîna,
Le rupă beregata, şoldul, mîna ;
Îngheţe-i gerul bocnă, bată-i grindeni,
Şi ploaia biciuiască-i pretutindeni;
Să n-aivă mantii, nici dulame groase ;
Îi sfîşie-ascuţişe lungi de coase,
Şi leşul prăvălit le fie-n Rin;
Zdrobiţi să fie de-op'zăci de baroase,
Crîşmarii care toarnă apă-n vin !
ÎNCHINARE:
Crăpa-le-ar Domnul, – Principe, – ficaţii
Şi setea ogoi-le-ar cu venin,
Căci n-au păreche-n lume blestemaţii:
Crîşmarii care toarnă apă-n vin !
În traducerea lui Romulus Vulpescu – traducere, dintre
toate, care mi-a plăcut cel mai mult.
(articole, preluări, citate, compilaţii, eseuri)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu
Năvăliţi la comentarii şi/sau înjurături... numai să nu plângeţi!